Cultură

Arta nu poate trăi izolată de societate

Teatrul Național din Timișoara și regizorul Radu Afrim sunt laureații din acest an ai premiului KulturForum Europa. Festivitatea decernării premiilor are loc sâmbătă, 2 mai, la teatrul timișorean.

default

Maria Adriana Hausvater, director general al Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Timișoara

Medana Weident în dialog cu Maria Adriana Hausvater, care se află de trei ani la conducerea teatrului.

Medana Weident: KulturForum Europa, cu sediul în Germania, în apropiere de Köln, este o instituție care și-a propus promovarea a ceea ce numim ideea europeană și totodată a celor care se angajează puternic în acest sens. Doamna Adriana Hausvater, ce înseamnă pentru teatrul pe care îl conduceți această distincție?

Maria Adriana Hausvater: Înseamnă un pas important înainte și o recunoaștere esențială. De când conduc acest teatru, respectiv de trei ani, unul din lucrurile cele mai importante a fost o implicare socială specială. Teatrul este foarte important prin teatralitate, dar cred că în secunda asta, din punct de vedere politic și social, în întreaga lume se simte necesară o implicare. Cred că teatrul nu mai poate trăi doar izolat, ca pe o insulă, într-o lume a lui personală, deconectat de realitatea socială în care trăiește. Așadar, pentru mine a fost foarte important și pentru noi, ca teatru, să pornim această politică, în care să atacăm zone speciale, cu un profil special, să ne adaptăm, să ne integrăm în ceea ce se numește teatru contemporan, aproape frustrând, cel puțin pentru doi ani, publicul timișorean, lipsindu-l de ceea ce se numește dramaturgie clasică, respectiv Shakespeare, Cehov, etc. și abia în al treilea an să ne întoarcem la Cehov. Este foarte important să ne creem un profil al Teatrului Național, implicat în teatrul de astăzi, în lumea de astăzi.

Szene aus dem Stück Boala familiei M.

Piesa "Boala familiei M.", pe scena Teatrului Național din Timișoara (Sala 2)

 

M.W.: Decernarea premiilor are loc sâmbătă, 2 mai, cu prilejul piesei de mare succes, „Boala familiei M.", pusă în scenă la Teatrul Național din Timișoara de regizorul Radu Afrim. O dovadă a succesului de care vorbeam este și nominalizarea tânărului regizor român pentru premiul UNITER în această categorie, la categoria „scenografie” fiind distinsă cu premiul UNITER Velica Panduru, tot pentru piesa „Boala familiei M.”. În ce rezidă, credeți, succesul acestei piese?

M.A.H.: Piesa are multe motive să aibă succes, dar spectacolul nostru are succes deoarece pe lângă că are o temă complet specială, anume o lume izolată, destul de scufundată în propriile probleme, acest spectacol este montat și interpretat cu foarte mult talent. Cred că este o foarte bună contribuție și spațiul complet special - vechiul manej imperial, fiind o clădire de la 1700, în care se desfășoară acest spectacol și scenografia Velicăi Panduru este de o factură absolut evazionistă, este o pădure în care se întâmplă toată această problemă, de fapt de familie, de regulă ușor de vizualizat în saloane, în case, în interior. Cred că îl merită pe deplin și suntem foarte, foarte mândri că Velica a câștigat acest premiu UNITER pentru cea mai bună scenografie a anului trecut.

Interviul integral îl puteți asculta accesând fișierul audio de mai jos.

Autor: Medana Weident

Redactor: Alexandra Sora

 

Audio și video pe aceeași temă


Back